|
Ultimele stiri de securitate |
|
|
|
 |
|
Amnesty: Romania, printre tarile care ar fi putut gazdui inchisori CIA |
|
|
Un raport publicat la inceputul lui aprilie de Amnesty International afirma ca Romania este, alaturi de Bulgaria, Turcia, Macedonia, Albania, Georgia si Azerbaidjan, una dintre tarile unde ar fi putut fi amplasate centre de detentie ilegale ale CIA, se arata intr-un comunicat publicat pe site-ul organizatiei. Amnesty a dat publicitatii un raport de 41 de pagini, intitluat Sub nivelul radarului: Zboruri secrete pentru tortura si "disparitii", care include marturii ale fostilor detinuti privind un sistem penitenciar subteran, cu garzi americane si masuri elaborate de mentinere a secretului. Documentul descrie "un sistem obscur", in care detinutii erau rapiti sau predati agentilor americani de catre membri ai altor forte de ordine si include primele informatii detaliate despre un astfel de centru de detentie, situat in Europa de Est sau Asia Centrala. Amnesty recunoaste ca amploarea reala a acestor operatiuni este dificil de estimat, dar apreciaza ca CIA a transferat sute de detinuti, folosind zeci de avioane, care au efectuat mii de zboruri. Raportul face referire la aproape 1.000 de zboruri avand legaturi directe cu CIA, efectuate insa prin intermediul unor firme-paravan. Raportul include informatii privind mai multe cazuri de "extradare exceptionala", printre care se numara cele a trei yemeniti, retinuti mai mult de un an (aprilie 2004 - mai 2005) intr-o inchisoare secreta, fara a fi pusi sub acuzare, a fi judecati sau a avea acces la avocati. Personalul centrului de detentie indeparta in mod sistematic etichetele hainelor si cele aplicate pe alimente, in incercarea de a elimina orice detaliu care ar fi putut indica localizarea inchisorii. Medicii si personalul erau fie americani, fie vorbitori de engleza cu accent european, fie vorbitori nativi de araba, majoritatea purtand permanent masti. In baza informatiilor privind orele de rugaciune, schimbarea orei, pozitia soarelui si orarul zborurilor, Amnesty International a emis ipoteza ca inchisoarea s-ar fi putut afla in Romania, Bulgaria, Turcia, Macedonia, Albania, Georgia sau Azerbaidjan, dar nu poate preciza ce avion sau elicopter a fost utilizat pentru transferul celor trei. Raportul Amnesty urmareste deplasarile a patru avioane, care fac parte dintr-o flota mult mai mare a CIA, formata din cel putin 26 de aparate de zbor. Cele patru avioane - despre care exista informatii ca au transportat ilegal detinuti - au decolat si aterizat, in ultimii cinci ani, pe mai multe aeroporturi din Marea Britanie si Irlanda, inclusiv Stansted, Gatwick, Luton, Glasgow International, Glasgow Prestwick, Edinburgh, Londonderry, Belfast, Oxford Brize Norton, Shannon, Limerick si Dublin.
|
Sus 
|
|
 |
|